Blog of Gabitza Filip

Am promis de mult timp sa scriu despre vacanta dn romania de anul asta, dar timpul s-a scurs si acum, in al doisprezecelea ceas m-am hotarit sa o fac.

Ca de fiecare data, si anul asta ne-am hotarit sa avem un concediu linistit, in Romania. La inceput n-am vrut sa inchiriem o  masina, dar in final am inchriat una pentru doua saptamini. Am avut destule peripetii cu masinile si deci ne-am zis: de data asta n-o sa fie Matiz, ca e prea compacta, n-o sa fie Dacia care, chair daca mult mai confortabila decit Matizul a avut si ea belelele ei, asa ca ne-am aveturat si am luat un Opel. Msina buna, si economica. Cei de la inchrieri au fost OK (am folosit de data asta Carbiz).

Am reusit sa gasit un zbor ieftin cu Blue air. Zborul bun, nimic de reprosat. Stiam ca aterizeaza la Baneasa, dar banuiam ca aeropoul s-a schimbat d acum 20 de ani de cind n-am mai fost in aeroport. Se vdede ca m-am inselat. E tot atit de mic precum inainte, dar acum are mult mai mult trafic si organizare ioc. Sosirea a fost cum a fost, am asteptat destul de mult la coada sa ne aratam pasapoartele si din nou nu stu cit ca sa luam bagajele. Vreme frumoasa, chiar zapuseala (4 iulie dimineata).

Am luat legatura cu cei cu masina si, noroc ca e un loc mic, ne-am intilnit destul de usor. In drum spre Campina aplouat cu galeata, si eu  eram cu manualul masnii sa vedem cum functioneaza setergatorul din spate, lumini, radio si alte extra instalate.

Spr rusinea mea m-am pierdut pe drum la intratrea in Ploiesti. Ceva s-a schimbat si pur si simplu n-am recunoscut bifurcatia. Hmm, trebuie sa ma duc mai des, sau poate doar sa fiu mai atenta.

Ajunsi acasa, soarele a iesit din nou. Masa pe terasa, ei cine nu stie cum e pe terasa! liniste, inconjurat de pomi inalti si ferit de privirile curioase ale oamenilor. Am incercat recolta de vin si alte bauturi de-ale casei, bune toate! Placut sa fii acasa, chiar daca acasa e de acum altundeva.

Am hotarit sa vedem alte parti din tare pe care nu le-am mai vazut. Asa s-a ivit ocazia sa merem la Curtea de Arges. Am plecat dis de dimineata, am trcut prin locuri noi. M-a placut Cimpul Lung Muscel. Am trecut numai prin oras, deci nu stiu cum e in rest, dar centrul e frumos, cu cladiri vechi boieresti. Putine blocuri si daca sunt nu arata chiar asa de comuniste.

Curtea de Arges, oras mic cu un parc mare. Ne-am oprit la o terasa cafenea, dar cum nu aveau cafele am baut un sprite. Cam scump, dar a nu ma pling. O data ne-am oprit la o benzinarie si cum era receand zis sa bem o ciocolata fierbinte. A fost doar calduta, paharul plin pe jumatate s mai scump decit in mijlocul Londrei.

Ne-am oprit in imnicul Vilcea. Oras frumos, cu un parc mare. Pacat ca lacul din parc nu avea apa in el. Nea-am cazat la otelul Gemina. Un hotel mic cu un culoar intunecat. Camera, hmm, lasind de dorit putin , dar cu o vedere panoramica asupra orasului.  Cel putim pretul a fost foarte rezonabil. Am mincat traditionali mici la o mica terasa pe soseaua principala si am pornit spre baile Olanesti.  Am fii vrut sa ne ducem la pestera muierii dar ni s-a spus ca nu e deschisa si am renuntat. Pacat, am vazut atitea fotografii si mi-ar fii plcut sa o vad, ca sa nu mai spun, sa arat frumusetile tarii.

Olanesti: M-am asteptat la alceva, ceva mai cosmopolitan. Ma intreb de ce. Baile Olanesti, o cladir mare, veche care se vede ca a fost cindva ceva deosebit dar neintretinuta a devenit o alta cladire paraginita. Hoteluri noi, construite fara a se integra in peisazul superb. Am incercat toate izvoarele, unele cu gusutri ciudate, cu sulf dar si mai sarate decit normal.

Am urcat la o terasa, un turn in mijlocul padurii. Copacii isi aveu radacinile uneva in vale iar noi eram la nivelul coroanelor lor.

Seara am mincat la un restaurant hanul haiducului sau cam asa ceva, mincare romaneasca. Vinul bun, muzica, pentru prima data muzica populara dar placuta perfect pentru o seara de vara pe o terasa.

A doua zi pedrum inapoi spre Curtea de Arges. Un drum vechi dar liber printr-un peisaj bucolic cu niste contructii stranii pe sub care am trecut, niste poduri peste sosea, da fara a fii conectate cu nimic.

Am fost bravi si de la Cimpulung am luat drumul prn renumitul culoar  Rucar Bran. Stilpi imensi de curent se ridica ca niste uriasi monstrii iar soseaua trece la nivelul liniilor de curent.  O senzatie de grandoare si totoata de micime. Poate ca la aceasta senzatie au ajutat si norii grei care au inceput sa se aadune si sa ne ameninte. Ajunsi la Bran ne-am oprit la o terasa si cum ne-am asejat a inceput o ploaie torentiala. O cafea fierbinte parea o idee buna asa ca am comandat o cafea cu lapte. Mi s-a adus o ceasca de cafea neagra si un mic capacel de lapte condensat. Lapte adevarat nu mi s-a adus. chiar daca am cerut, mi s-a mai adus un alt capacel, care a fost ca o picatura de lapte intr-un ocean neagru si amar. Cum nici zaharul n-a ajutat, am renuntat sa beau ceasca mea de otrava.

Ploaia s-a dus si am ne-am continuat drumul spre casa.

Dupa un mic popas acasa am pornit spre Iasi.

Am plecat devreme, drumul e lung si mai ale nu stiam cit de bun e. Am trecut prin multe orase, cu un scurt popas in Focsani sa mincam ceva. Urmatorul popas in Bacau, unde ne-a intilnit cu niste vechi prieteni. Ne-am continuat drumul spre Iasi. Pina la Roman drumul a fost neasteptat de bun. De la Roman s-a schimbat putin, drum mai sinuos, dar nu mai era mult. In Iasi am stat la hotelul Traian, hotel frumos, modernizat. Linga el un hotel vechi comunist. Pe partea opusa a piatetei nostre era o mica terasa si ne-am hotarit sa ne asezam acolo. Am mincat ceva foarte popular, Shanghai chicken cred ca se numea. N-as putea sa descriu, ceva cu pui si orez, absolut delicios. Ne-a placut asa d mult ca in seara urmatoare am comandat din nou, dar dezamagire, alt sef in bucatarie. A fot ceva ordinar, nimic special.

De la Iasi am viztat Cucuteni. Satenii, mindri de acesti mzeu ne-au indreptat in directia lui. Nu ma asteptat sa fie in mijlocul unei pajisti, incnjurat de meri, dar cu o priveliste superba asupra vaii. Muzeograful explica unui cuplu despre viata din vremurile de atunci, traditii si alte povesti pe care pietrele le spun in felul lor.

Ne-am continuat drumul spre Botosani, Suceava si ne-am oprit la Voronet. Din satul Voronet n-am avut multe semne care sa ne indice drumul spre manastire, ca si cum n-ar fii existat. O mica sageata spre singa si nimic altceva. Ne-am continuat drumul si spre uimirea noatra ne-am vazut fata-n fata cu un zit inalt de piatra si o turla care se itea dupa zid. Am ajuns. Parcarea inconjurata de zeci de tarabe vinzind de la lenjerie intima pina la cele mai kitsch  obiecte cu care cineva isi poate “decora” casa.

Din fericire Manastirea e frumoasa si neintinata asa cum mi-o aminteam din copilarie. Albastul frumos, picturi vii infatisind faimoase scene biblice. Minastire mica care te copleseste nu prin maretie ca in catedrale, dar prin neasteptate apropiere de sfintii pictati pe pereti. Inauntru fiind a inceput sa tune si a rasunat de parca venea din inima pamintului. Asta ne-a dat  fiori. Am iesit si am vazut cerul acoperit de nori negri si a inceput sa ploua cu stropi mari si grei.

La iesire din Gura Humorului o mica afacere care vinde decoratii de gradina. Statuete, pitici, nu char tipic romanesc.

Drumul inapoi acasa l-am fact prin Vaslui. Ni se spusese ca drumul e mai prost, dar nu ne asteptam sa fie un drum vechi, ingust, cu un trafic intens de camioane si cu mult prea multe curbe incit sa poti depasi fara a-ti pune viata in primejdie. Ne-am oprit din nou la Focsani. Aflasem de Focurile vii din munti (in Andriesul de sus)  si ne-am hotarit sa ne ducem. Ne facusem deja itinerariul cind ne-am gindit sa-la intrebam pe chelner cum sa ajungem acolo, ca doar el trebuia sa stie mai bine zona. El ne-a spus ca e drumul mai bun pe drumul national si apoi prin Naruja, Reghiu. Intr-adevar parea mai bun si pe harta si nu ne-am indoit de spusele lui. Am pornit la drum, destui kilometri spre munte, apoi prin sate pina cind ne-am pierdut. Ne-am oprit la bodega satului si am intrat curajoasa. Din fericire de dupa tejghea s-a aratat o femeie draguta care mi-a spus ca singura cale e prin riu, dar mai bine sa nu incercam daca nu avem 4WD. Ne-am dus spre riu si, nu parea adinc, dar tocmai plouase si cine stie, nu prea imi venea sa ne petrecem restul zilei incercind sa scoatem masina din apa. Ar fii trebuit sa luam ruta pe care o alesesem initial.

Ne parea rau sa nu vedem facurile, mai ales ca am afcut atita drum. In final ne-am hotarit sa ne intoarcem pina in ocsani si sa luam drumul celalalt. Daca cineva e curios sa se duca, atunci alegeti Vartescoiul (n-am crezut ca o sa trec prin localitatea asta vreodata), Brosteni, ma rog de-a lungul Milcovului pina la Andriesul de sus. Sunt doua poduri care duc acolo si exista un panou, dar numai acolo, la pod. Oamenii mindri de acest fenomen natural, ne-au indrumat. poti sa te duci cu masina pina aproape, apoi se curca putin si ai in fata acest fenomen, foc iesind din pamint. Intre timp a inceput sa ploua, dar eram fascinati.  Am plecat alungati de norii care anuntau ploaie torentiala.

Am incercat sa luam o scurtura, adica am luat o scurtatura pe undeva sa iesim in Golesti, dar drumul a fost plin de gropi, unele asa de adinci incit daca am fi intrat in ele, nu cred ca am ami fii iesit. Ne-am facut cruce cind am intrat in localitatea urmatoare. Nu ne-am mai optit nicaieri, nu mai aveam chef, vioam doar sa jungem acasa, si in spatele mostru cerul se dezlantuise.

Am facut o mica pauza dupa asta. O scurta vizita in Bucuresti. In drum spre Bucuresti ne-a prins o ploaie torentiala incit vedeam numai masina din fata. Seara la Carul cu bere. Plimbari prin parcuri. Imi aduceam aminte ce fascinata eram de sera din gradina botanica. Din pacate sera era inchisa. Oricum ne-am bucurat de plantele de afara si am zimbint aducindu-mi aminte de o poveste cum ca im metrou se va folosi aer curat adus din gradina botanica.

Alte evenimente demne de amintit, vizita in Brasov unde dupa atitia ani am reusit sa ma intilnesc cu Claudia. Ne-am povestit cei 15 ani in citeva ore ca o pastila concentrata. Am micat la un mic restaurant in centru, foarte placut. Micul bucatar, sau ceva de genul asta.

Am incercat pentru a nu stiu cita oara sa urcam cu teleferiful de la Busteni, dar era o coada imensa si am renuntat. Ne-am oprit sa mincam ceva in Sinaia la un restaurant recomandat: Taverna sarbului. Acolo am fosti surprinsi ca nu aveau nici o bere locala, nici bere sirbeasca.  Am ales ceva din lista. Uimitor expira ziua urmatoare. Am ales ce voiam sa mincam, dar din pacate nu aveau ce am ales, asa ca in final am ales ceva ce aveau. Mincarea a fost extrem de sarata si nimic deosebit. In final am avut cea mai scumpa nota de plata.

Obositi de atitea drumuri batute, ne-am bucurat sa stam citeva zile acasa inainte de plecare. Ne-am dus la aeroport, gindindu-ne ce putem sa facem in cele doua ore dinaintea zborului, asta pentru ca nu stam ce ne asteapta acolo.

Blue Air avea 2 zboruri la ora 8 (noi si unul in Creta) si doua zboruri la 8:25.  Cinci gishee, deci noi mai norocosi am avut doua deschise. Am intrat in aeroport la ora 6 si 20. giseele erau toate deschise si lume ingramadita fara nici o logica, imbulzita claie peste gramada fara nici o ordine. Dupa o ora am reusit sa dam bagajele si sa avem bording pass. Cu toate ca ne-am asezat la gramada la ora la care ne-am asezat, in final am avut in spatele nostru numai 4-5 persoane.

Dupa asta, de parca n-ar fii foat de ajuns, a trebuit sa platim bagajele. Asta a fost uimitor de usor. Chiar m-amgindit ca  poate ceva nu e in regula. A urmat o coada imensa la aratatul pasapoartelor. N-am inteles de ce era asa de mare coada, dar daca te gindesi ca erau patru avioane cam in acelasi timp, 250 de persoane de avion, deci o mie de oameni care voiau sa faca acelasi lucru in acelasi timp, nu mai pare ciudat.

Mai aveam vreo zece persoane in fata noatra cind au inceput sa cheme ultimele peroane pentru Larnaca…dar mai eram multi la rind asteptind sa trecem prin triajul politiei de frontiera.

Cind in sfirsit am trecut a trebuit sa trecem bagajul de mina si pe noi prin detectorul de metale. Ei bine, asta se face agale, se trece unul cite unul si nu mai trece altcineva pina n-a treminat cu cel dinainte si dureaza destul cu fiecare. In sfirsit trecuti si prin asta, era deja ora 8, ne-am urcat in autobuzul care ne-a dus la avion. Avantajul a fost ca nu a trebuit sa asteptam sa se aseze lumea, toti erau asezati in locurile lor asteptind ultimii martiri ai aeroportului sa ajunga.

Si uite asa Aeroportul Baneasa ne-a dat suficient sa ne intretina pina la plecarea avionului. Eam obositi, asa ca am fost fericiti sa stam jos si sa bem o cafea.

Ei astea au fort peripetiile noastre din vacanta in Romaina 2009.